Adio vize turistice din Romania pentru USA

Cum bine se poate deduce, Romania a fost cea mai dulce carne de tun pentru americani. Si aici nu ma refer numai la soldatii romanasi chinuiti prin Afganistan si Irak, ci chiar si la fetele exploatate de burtosii pedofili americani de peste 40 de ani, aflati in vizite sexuale prin Romania.
Aici il includ si pe marele istoric american Kurt Treptow, condamnat la sapte ani de inchisoare pentru coruptie sexuala si acte sexuale cu minori, in Romania, penitenciarul Iasi (eliberat dupa 5 ani pentru ca ... fantastic, a scris o carte in parnaie...despre asta discut altadata.)
Deci, romanii au fost prieteni buni, caldutzi pentru americani cat au stat in Irak sa ia gloante in cap in locul americanilor. Dar uite ca in anul 2009, luna iunie, ziua a9a, Romania se retrage oleaca din Irak. De cam tot.
Consecinta si urmarea logica a USA: Adio vize turistice pentru cetatenii romani ce ar dori sa vada SUA. 19 iunie 2009. Nu le-a luat mult.
De fapt, treaba e veche si am semnalat-o la momentul respectiv, de prin nov 2008, cand americanii i-au intrebat pe romani daca nu cumva mai vor sa mai moara prin Irak si ei au spus ca "nu". Atunci si americanii au zis "nu" la scoaterea vizelor, o vraja cu care i-au vrajit ani de zile pe bietii romanasi.
Si de acum voi cita un articol Mediafax.ro, foarte obiectiv si nepartinitor. Si care nu spune direct ce am spus eu mai sus. Cand reduci limita de respingere a vizelor de la 10% la doar 3%, adica ceri ca limita de respingere a vizelor sa fie aproape de zero, adica sa nu fie nici o respingere...e clar ca accesul turistic spre SuA va fi limitat la imparati, regi si presedinti romani.

"Ambasada SUA primeşte zilnic între 150 şi 350 de cereri de viză, iar rata respingerii pentru anul fiscal 2008 a fost de 25%, a precizat pentru MEDIAFAX, consulul general al SUA James Gray, avertizând că, de la 1 iulie, va fi reintrodus pragul de refuz de 3 procente pentru admiterea în Visa Waiver. Consulul general al SUA la Bucureşti, James Gray, a precizat într-un răspuns transmis la solicitarea MEDIAFAX că legislaţia adoptată în 2007 a modificat condiţiile Programului Visa Waiver astfel încât să permită luarea în considerare pentru includerea în program a unor ţări a căror rată de refuz pentru vizele de turist este mai mică de 10%. Cerinţa este ca aceste ţări să îndeplinească anumite condiţii, printre care şi sporirea măsurilor de securitate în cazul călătoriilor internaţionale cu avionul. Potrivit lui Gray, rata refuzurilor este calculată în funcţie de numărul de solicitări de vize turistice şi vize de afaceri introduse în întreaga lume pe parcursul unui an fiscal. "În cazul României, rata refuzurilor pentru anul fiscal 2008 (1 octombrie 2007-30 septembrie 2008) a fost de 25%" , a precizat James Gray. El a subliniat însă că pragul de 10% care permite calificarea pentru Programul Visa Waiver va scădea la 3% începând cu 1 iulie 2009, odată cu introducerea, de către Departamentul pentru Securitate Internă, a unui sistem biometric de monitorizare a ieşirilor în aeroporturile din SUA. Potrivit sursei citate, statisticile revizuite pentru România vor fi date publicităţii la scurt timp de la încheierea anului fiscal curent, după 30 septembrie 2009. Referindu-se la stadiul discuţiilor cu partea română pe tema includerii în Programul Visa Waiver, Gray a reamintit că la 3 noiembrie 2008, Secretarul Departamentului pentru Securitate Internă al SUA (DHS) şi ambasadorul român la Washington, Adrian Vieriţa, au semnat o declaraţie referitoare la Programul Visa Waiver. "Măsurile de securitate sporită menţionate în declaraţie vor continua progresul României spre obţinerea dreptului de călătorie în SUA fără viză şi posibila includere în Programul Visa Waiver", a precizat oficialul american în răspunsul transmis MEDIAFAX. Consulul general al SUA la Bucureşti a reamintit că Programul Visa Waiver există de peste 20 de ani şi include 27 de state din Asia şi Europa. În august 2007, Congresul american a autorizat Departamentul pentru Securitate Internă să reformeze Programul Visa Waiver şi sporească măsurile de securitate în cazul ţărilor incluse în program, dar şi să extindă aceste măsuri în cazul ţărilor care doresc includerea în program. Referitor la principalele motive care stau la baza respingerii cererilor de viză ale românilor, consulul general a precizat în răspunsul său necesitatea ca solicitanţii să demonstreze existenţa unor legături strânse cu ţara de reşedinţă, legături care îi vor determina să părăsească SUA după o perioadă. "Legislaţia americană stipulează că un solicitant ce doreşte să obţină o viză turistică trebuie să aibă reşedinta într-o altă ţară pe care nu are intenţia să o părăsească. Prin urmare, solicitanţii trebuie să demonstreze că au legături strânse cu ţara de reşedinţă şi că aceste legături îl vor determina să părăsească SUA (unde se află în alt scop decât cel de a lucra) după perioada temporară de şedere. Conform legii, solicitantul este cel care trebuie să dovedească aceste legături. Ofiţerii consulari trebuie să decidă într-un timp foarte scurt dacă o persoană se califică pentru obţinerea unei vize de şedere temporară. În majoritatea cazurilor, decizia se ia după un mini-interviu şi o rapidă verificare a dovezilor prezentate de candidat. Cele mai multe dintre refuzuri se datorează neîndeplinirii de către candidaţi a condiţiilor prevăzute de lege", precizează răspunsul. "Cel mai mare număr de cereri se înregistrează primăvara şi vara, iar cel mai scăzut iarna", a explicat Gray. Potrivit statisticilor efectuate de Departamentul de Stat pentru anul fiscal 2008, autorităţile americane au eliberat 1.921 de vize de imigrare ("immigrant visa") pentru cetăţeni români şi alte 39.562 de vize de alt tip ("non-immigrant visa"). Dintre cele 1.921 de vize de imigrare acordate românilor, 662 au fost pentru "rudele imediate" ale unor cetăţeni americani: 249 pentru soţ/soţie, 93 pentru copii, 318 pentru unul din părinţi şi două pentru copii adoptaţi de cetăţeni americani. De asemenea cifrele Departamentului de Stat indică o scădere importantă şi constantă a numărului de vize de imigrant acordate Românilor începând din 1999, de la 5.136 în anul fiscal 1999, la 4.826 în 2000, 4.208 în 2001, 2.557 în 2002 şi 1.921 în 2008. În schimb, în ceea ce priveşte acordarea de vize în alte scopuri decât cele pentru imigrare, cifrele Departamentului de stat arată că, exceptând anul 2006, când s-au acordat 41.299 de vize, în 2008 s-au acordat cele mai multe vize din ultimii zece ani, respectiv 39.562." - Mediafax, 19 iunie 2009.

Popular Posts