Art of life

Un profesor de filozofie statea in fata studentilor sai, avand cateva obiecte in fata sa. Cand a inceput ora, fara sa spuna un cuvant, a luat un borcan mare si a inceput sa il umple cu pietre cu diametrul de aproximativ 5 cm. Apoi i-a intrebat pe studenti daca borcanul este plin. Au fost cu totii de acord ca
este plin. Apoi, a luat o cutie cu pietricele si le-a turnat in borcan, scuturandu-l usor. Acestea s-au rostogolit printre pietrele mari si au umplut spatiile ramase libere. Apoi, i-a intrebat din nou pe studenti daca borcanul este plin. Au fost, din nou, de acord ca este plin. Apoi, a luat o cutie cu nisip si l-a turnat in borcan, scuturandu-l usor. Nisipul a umplut spatiul ramas liber.
“Acum, spuse profesorul, vreau sa recunoasteti ca asa este si viata voastra. Pietrele mari sunt lucrurile importante: familia, partenerul de viata, sanatatea si copiii vostri, lucruri care, chiar daca totul este pierdut si numai ele au ramas, viata voastra tot ar fi completa. Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteaza: slujba, casa, masina. Nisipul reprezinta lucrurile mici, care completeaza restul. Daca puneti in borcan mai intai nisipul, nu mai ramane loc pentru pietrele mari si pentru pietricele. La fel se desfasoara si viata voastra: daca va consumati timpul si energia cu lucrurile mici nu veti ajunge niciodata la lucrurile importante. Fiti atenti la lucrurile care sunt esentiale pentru fericirea voastra. Jucati-va cu copiii vostri, faceti-va timp pentru controale medicale, duceti-va partenerul la dans. Va ramane mereu destul timp sa mergeti si la servici, sa faceti curat in casa, sa dati o petrecere sau sa duceti gunoiul. Aveti grija de pietrele mari in primul rand, de lucrurile care intr-adevar conteaza. Stabiliti-va prioritatile, restul este doar nisip!”

Atunci un student a luat borcanul si a turnat in el o sticla de bere. Berea a umplut ultimele spatii ramase libere si de-abia atunci s-a umplut cu adevarat borcanul. Morala: nu conteaza cat de plina iti este viata, mereu ramane loc pentru o bere.

Popular Posts