Poem

 CÂND TOTUL SE POATE

Primăvara, când totul se poate,
când ora se poate şi noaptea se poate,
când ziua se poate şi ceaţa se poate,
primeşte aceste dovezi repetate
că moartea se poate, că totul se poate.

Dar stinge lumina, să ardă-n cetate
combustibilul trândav de mai!
Dar pune pe-acea balerină doi cai
şi dansul va fi mult mai dulce şi mai
lunatic. Când totul se poate.

Aveam nişte roţi. S-au furat. S-au tocit.
Aveam nişte mâini. Vedem garduri.
Se poate orice. Şi trufie şi mit.
Se poate polenul a sute de farduri
să cadă pe-un deal stacojiu, ofilit.

Anarhică stare. Când totul se poate.
E-o criză ce nu se explică.
Prea lesne şi una şi alta se poate.
Şi frunza ce creşte. Şi cea care pică.

A fi cum pretindem. A fi cum se poate
arată că totul şi restul se poate.
A fi deznădejde. A fi libertate.
Oricare se poate. Egale sunt toate
când ora se poate. Când noaptea se poate.
Când moartea se poate. Când totul se poate.
Şi ce se mai poate, când totul se poate?

Adrian Păunescu